Aproape 4 ore de mers cu masina intre Alba Iulia si Oradea, pe o vreme de primavara ca in cartile de scoala. Singurul nume de oras din Romania, care se regaseste intr-un cantec Vunk, Oradea, este locul natal al lui Akos, inginerul nostru de sunet. Asa am si ajuns sa spun in ‘Asa, si?’, ‘ba au probleme cu gramada/toti cei din Oradea, si cei din Canada’. In realitate, aici sunt unii dintre cei mai linistiti si calmi oameni pe care i-am vazut in vreun oras.
Casa de Cultura se afla intr-un parc si are acel aspect al unei constructii din anii ’70, ca mai toate casele de cultura din tara. Nu cred sa se fi construit prea multe in ultimii ani in Romania… De pe holurile cladirii, unde am ajuns cu o ora inainte de spectacol, se aud instructiunile unui coregraf ce tipa ca sa se faca auzit peste muzica. Afara, pe treptele din lateralul cladirii, baietii de la tehnic se relaxeaza dupa ce au reusit, din nou, sa instaleze toata scena la timp.
Cu jumatate de ora inainte sa incepem, o fata cu ochelari vine timid spre mine si-mi spune ca vrea sa-mi dea un cadou de ziua mea, care vine in cateva zile. Ne-am mai vazut, tot aici, in Oradea, tot in preajma zilei mele de nastere si tot sa-mi ofere un cadou. O carte scrisa de ea. Acum a ajuns la a cincea si mi-a adus-o cadou. ‘Ioana Dumitrachescu -‘Atractia si visele’. M-a nimerit, cred si in legea atractiei si mai ales in vise, tema principala a turneului nostru.
In cabine, o parte din trupa sta de vorba, unii se plimba, inca, pe holuri. Cu totii intram in starea si ritmul ca un ritual din fiecare seara de concert. Cladirea devine o cusca fara gratii, adrenalina creste putin cate putin, nerabdarea de a incepe se intensifica si ea. Mai sunt cateva minute si evadam. Pe scena.
Prima parte a concertului ma gaseste, la un moment dat, in mijlocul publicului. Traversez sala in timpul lui ‘1000’, sa trag cu ochiul la lumea din public,sa-i simt daca s-au conectat sau nu la lumea noastra. Cateva sute de oameni, pentru cateva momente, isi schimba putin dinamica reactiilor. Unii incep sa zambeasca, sa se bucure, altii se timoreaza, se afunda putin mai adanc in scaun, de teama de a nu fi pusi in centrul atentiei. Cateva piese mai tarziu, cu totii vor fi in picioare si vor uita de propriile limite de perceptie a celor din jurul lor, vor canta, vor dansa si vor fi mai spontani decat si-au propus cand au intrat in sala. Asta este rolul unui spectacol, sa te elibereze mai intai in tot interiorul tau, pana cand acesta devine vizibil tuturor, dar doar pana cade cortina din fata lor.
In sala se afla si o doamna cu fetita ei, pe care le-am vazut cantand aproape tot concertul. Inainte de ultima piesa din concert cineva imi aduce un bilet pe scena, pe care scrie ‘au facut nunta pe Balada pentru o minune’. Imi confirma in fata publicului ca asa este si ca mai mult decat atat, fetita ei este conceputa pe aceeasi piesa. O minune atrage mereu alte minuni. Orice si oricine poate fi o minune pentru cineva care are sufletul deschis spre a crede asta.
Noaptea, primavara are un miros anume. Pentru mine luna mai are o aroma aparte, este plina de zile speciale, toate de bucurii. Una dintre ele urmeaza sa inceapa la miezul noptii…Este miercuri spre joi….pan’la cer si inapoi.
Urmeaza Baia Mare, unul dintre orasele cu cei mai activi fani Vunk.
#visulmeueste #inconjurullumii
foto – Petru Ivu