INCONJURNALUL LUMII – CRAIOVA

Este 25 mai. Abia astept mereu sa vina ziua asta, sa primesc tort, sa suflu in lumanari si sa vad ce cadouri mi-au luat ai mei. In camera mea si a fratelui meu, Razvan, este o chitara acustica rosie-portocalie. Prima mea chitara, pe care abia ce am invatat cateva acorduri. Ascult a mia oara niste casete cu Beatles si incerc sa scot dupa ureche acordurile de la piesele lor si sa le cant. In drumul casa-scoala si invers, in mersul meu grabit si putin cocosat de la ghiozdan, imi imaginez cum sunt pe scena cu trupa mea, avem spectacol si toata lumea ne canta piesele. Nu cant in nicio trupa, dar sigur o sa am una. Chitara din camera este scoala, facultate, serviciu si pensie. Nu imi doresc sa fac nimic altceva decat muzica. Inainte sa adorm, visez la asta. Ziua, cu ochii deschisi, iar noaptea, cu ei inchisi. Visul meu este acelasi.

Este 25 mai. Multi ani mai tarziu, mersul imi este la fel de grabit, dar mai putin cocosat. Rosu-portocaliu al chitarii a devenit alb-albastru si nu se mai afla intr-un colt de camera, ci pe o scena. Razvan, nu imparte cu mine doar camera in camera in care am crescut amandoi, ci si scena unui turneu. Astazi este ultimul concert din turneul care ne-a schimbat decisiv pe toti cei care am luat parte la el. Ne-am reintalnit cu copilul care ne-a spus care ne este drumul in viata. El nu pleaca niciodata din noi, doar ca nu-l mai bagam in seama. Sta acolo, cuminte si asteapta sa fie readus la viata si in joc. Depindem de inceputurile noastre si de momentele care ne-au decis viata. Este 25 mai, ziua mea de nastere si astazi sunt cel mai fericit ca imi traiesc, in fiecare zi si seara, Visul.

‘Inconjurul Lumii’ se incheie astazi la Craiova cu al 24-lea concert. Ajunsi la sala, cu o ora inainte de ora de incepere, vad toata echipa agitata si in alerta. In timpul instalarii scenei a fost o pana de curent electric care a scurtcircuitat o parte din echipamentul nostru tehnic. Putin trecut de ora 18, nu stim daca putem tine concertul. Pagubele tehnice sunt mari si exista riscul ca atunci cand se reporneste curentul sa se mai arda si alte echipamente. In paralel, echipa de productie cauta cu disperare un generator electric in Craiova sau imprejurimi pentru a-l inchiria de urgenta.

In holul Filarmonicii Oltenia lumea incepe sa se adune. Nu pot intra in sala, pentru ca inca se verifica echipamentele. In sfarsit, se face rost de un generator! Avem electricitate, iar baietii de la tehnic incep sa caute solutii sa improvizeze ceva pentru a inlocui echipamentele ‘arse’. Printre ele, o parte din lumini si mixerul de monitorizare de pe scena.

Este 19.10 si lumea incepe sa intre in sala. Imediat urc pe scena si le povestesc craiovenilor despre aventura noastra si ii rog sa mai aiba putina rabdare, explicandu-le situatia si cerandu-mi scuze in numele tuturor pentru intarziere. Le promit unul dintre cele mai bune spectacole. In culise, ne pregatim pentru ceea ce va urma – un ultim concert cu o incarcatura emotionala foarte mare. Ne dorim sa putem incepe cat mai repede si, totusi, sa nu se termine seara asta.

La 20.10, Alexandra Usurelu deschide spectacolul si ne bucuram pe holurile salii ca tehnicienii nostri au reusit ceva aproape imposibil: Spectacolul se va tine!

In toata tensiunea serii am si uitat ca este ziua mea. Pentru acest concert echipa de productie a adus special si echipamentul de bratari luminoase sincronizate pe muzica, cele pe care le-am introdus primii ca tehnologie in productia de spectacol din Romania in octombrie 2013, la #AsaSiShow31013. Incepem concertul si publicul este unul dintre cele mai prezente de pana acum, inca de la start.

Prezint ‘1000’, Bobby incepe sa cante la pian. Dar nu piesa asta. Canta altceva si ma intorc brusc spre el, putin speriat si surprins, pentru ca nu stiam ce piesa canta. Imediat cu el incepe toata trupa. Sunt doua secunde in care nu inteleg nimic. Deodata, toti cei din sala se ridica in picioare tinand in mana niste pancarte pe care scrie ‘La multi ani, Cornel!’ si incep sa-mi cante. Cateva minute n-am stiut ce sa spun, doar i-am lasat sa cante, sa aplaude, sa ma bucure. Este un sentiment coplesitor. Nu mi l-am imaginat cand eram mic, in mersul meu pe strada…

Pentru concertul asta, pe langa ‘Noptile trec, doar visele raman’, cantam impreuna cu Alexandra Usurelu si ‘Balada pentru o minune’.

Suntem in Craiova, orasul unuia dintre prietenii nostri, un artist care in aceasta perioada lupta pentru a trai. Acum patru ani, in primul nostru spectacol cu productie proprie, l-am invitat in ‘Vunk la inaltime’ pe Gabriel Cotabita sa cantam o piesa impreuna. A acceptat imediat. Am cantat chiar ‘Inconjurul lumii’, piesa care da titlul turneului nostru si care se incheie chiar in Craiova, orasul lui natal. In linkul de mai jos puteti vedea acest moment. In timp ce ii rog pe cei din sala sa se gandeasca putin la Gabi, pentru ca are nevoie sa stie cat de iubit este si cata nevoie avem cu totii de el, si uman si profesional, imi dau seama cat de mult imi lipseste un om cu care as fi vrut sa vorbesc si sa ma intalnesc mai mult. Avem o prietenie care nu presupune timp petrecut impreuna, ci idei impartasite si principii sau viziuni comune. Piesa ‘Fiecare’ o cantam cu gandul la el, printre lacrimi care imi curg de pe obrajii mei pana pe ai celor din sala. Spectatorii se ridica in semn de respect fata de un mare artist si un om rar, Gabriel Cotabita. Pot sa fie ziduri cate vor, Gabi… tu ramai acelasi calator. Te asteptam sa te intorci.

Mai tarziu decat in orice spectacol din turneu, spectacolul se termina, oricat de mult am vrea sa tragem de timp. Poate si de-asta s-a inceput mai tarziu, sa amanam finalul. Poate si de-asta nu am scris ultima fila de jurnal al turneului mai devreme, pentru a intarzia momentul in care turneul nostru se opreste.

Dupa sesiunea de fotografii si autografe cu fanii, prietenii din echipa mi-au mai facut o surpriza si au adus un tort. Toti copiii din noi sunt acum si mai bucurosi. Suflu in lumanari. Dorinta se aprinde.

Echipamentele scenei incep sa se stranga, amintirile sa se aseze. Am calatorit in 24 de orase, prin peste 6000 de vise adunate in cea mai mare colectie de vise din Romania.

Am inconjurat o lume, pe care am descoperit-o impreuna cu voi. Nu conteaza in cati pasi inconjori o lume. Nu conteaza cate ziduri apar si trebuie sa le sari pentru a merge mai departe. Conteaza doar oamenii cu care faci calatoria. Ei sunt lumea. Sa adunam langa noi oameni care ne fac calatoria usoara si frumoasa, care ne aduc liniste atunci cand tot ce putem auzi este doar zbuciumul nostru interior.

Pe o strada, in drum de acasa spre scoala si invers, un baiat care merge grabit, putin cocosat, incepe sa faca acei cativa pasi cu care sa-si gaseasca lumea si sa o descopere….

Calatorie frumoasa!

#visulmeueste #inconjurullumii

Foto – Petru Ivu