L-am salvat?

Marți. Martie. Am dat comanda și aștept în fața restaurantului, cu căștile în urechi, ascultând pe repeat negativul piesei.

Este prânz, fără ploaie. Mai am de înlocuit câteva cuvinte, să termin strofa a doua și să reiau toată ascultarea până când ajung la studio. Asta înseamnă vreo douăzeci de minute, cu tot cu timpul în care se face platoul de sushi și drumul până la studio.

Alina nu știe piesa, am rugat-o să vină la studio, să o asculte acolo prima dată și, dacă-i place, să înregistrăm atunci, pe loc. Cred cel mai mult în primele înregistrări pentru o piesă, acolo este instinctul, bucuria de a descoperi un cântec și de a-i da amprenta ta. De la prea multe “duble” încolo intervine gânditul prea mult și tehnica ce poate ține loc de farmec. Așa este și sushi-ul – brut, neprelucrat, doar ordonat, fragil, meticulos.

Când ajung la studio Gabi este acolo, deja, ascultând și el începutul de producție la care a lucrat în ultimele zile. Vrea să vadă cum sună și pe alte boxe, decât pe cele din mașină și de-acasă. Eu, în continuare, mă întreb dacă o să-i placă piesa Alinei, acum gândindu-mă și la titlul piesei, la mesaj și la cuvintele care îl spune. Eu sunt genul emotiv și habar n-am dacă ea ar vorbi așa cum am scris eu dialogul din strofe. Dar așa mi-am imaginat-o că ar flirta, fără să o cunosc prea bine.

Acum trei ani, în același studio, înregistram cu ea refenul de la ‘Ne facem auziți”. Acum, stăm pe canapea și îi povestesc despre piesa nouă, despre atmosfera ei relaxată, dar nu din superficialitatea personajelor, ci din asumarea poveștii dintre doi oameni, de atmosfera de ocean, ca să nu zic mare, de a cânta refrenul la volan când ești pe autostradă, de a-ți începe ziua cu ea sau de a fi coloana sonoră a unui apus. Există un timp potrivit pentru anumiți oameni. Sau chiar un timing. Pentru unii dragostea începe dinainte să-și spună ‘Bună”. Și aleg împreună să fugă în lumea lor, să vadă cât este de mare. Este despre totul sau nimic, despre acum sau niciodată, despre a fi îmbrăcați cu întrebări sau goi de prejudecăți, despre a nu mai conta teama să faci ce simți, chiar dacă asta înseamnă să ajungi mai “șifonat” decât hainele pe care le porți.

Câteva zeci de minute mai târziu, piesa se “îmbracă” și cu vocea Alinei. Reascultăm piesa de la cap la coadă și ne bucurăm toți trei ca niște copii, stăpânindu-ne să nu dansăm de nebuni în camera de mixaj. Ne încurajăm și mai tare spunându-ne că nu poate fi o coincidență că singura zi în care am reușit să ne întâlnim la studio este o marți, ca în versul cheie, ‘Ne întoarcem într-o marți”.

În tavă mai sunt două bucăți de sushi și un rest de amestec de soia cu wassabi, în telefoanele noastre niște poze făcute acum câteva minute și în noi, bucuria și speranța de a avea un cântec în care sperăm să se regăsească cât mai mulți. Nu pentru a avea succes, ci pentru a avea sens, cu adevărat.

Marți. Iulie. Am luat cafeaua de pe aragaz și am pus-o în cana albă. Este dimineață, fără ploaie. Scriu un articol pentru blog, în care povestesc despre piesa nouă. Se va lansa în cursul zilei, clipul filmat acum o săptămână.

Silver, goldenul nostru de opt luni, stă întins la soare, lipit cu picioarele din față de scaunul meu. Pentru el nu contează dacă oamenii sunt îmbrăcați sau goi, nici măcar la propriu, nu doar la figurat.

Mai am de adăugat o fotografie la articol și să-l postez.

În loc de preview-ul articolului, îmi apare o pagina albă, după care refresh și tot ce am scris până acum s-a șters. Nu, nu salvasem.

Miercuri. A doua zi. Același tablou, același Silver, altă cafea.

Clipul nu s-a lansat ieri. Motive tehnice. Rescriu articolul, cu alte cuvinte. Dacă îl citești înseamnă că de data asta l-am și salvat.

Nu mai știu la al câtelea clip lansat suntem, nici la al câtelea duet. Am cântat cu Maria Radu, Lora, Alexandra Ușurelu, Antonia, Andra, Monica Anghel, Loredana, Mirabela Dauer, Delia, Cristina Bălan, Alexandra Ungureanu, Raluka, Florena, Paula Seling, Calin Goia, Roman Iacubov, Smiley, Tudor Ionescu, Gabriel Dorobanțu, Nelu Ploieșteanu, Ovidiu Anton, Puya, Sișu și mai urmează cel puțin două, cu Irina Rimes și Scarlet Aura.

Un cântec înseamnă câteva minute de fugit în lume. Oriunde, cu oricine.

Hai să uităm de-alte întâmplări, de remușcări, de așteptări, de căutări și să nu dăm înapoi. De la nimic ce ne bucură sufletul, chiar dacă asta înseamnă să ne simțim goi în fața altora.

C.

keyboard_arrow_up