Adam și Regina.

Dacă Queen, regina, ar fi trebuit să aibă un nume, probabil că s-ar fi numit Eva, ca să refacă cel mai cunoscut cuplu din lume, Adam și Eva. Dar Queen nu mai are nevoie de vreun nume, este definiție și atât.

Adam Lambert este și Adam și mărul și sarpele. A readus bucuria și motivația de a merge în turneu pentru Brian May și Roger Taylor, a creat controversă prin ideea că nu îl poate egala pe Freddie, a făcut rockeri, fani aproape evangheliști de Queen, să îl aplaude mai tare decât și-ar fi imaginat.
Queen este de câțiva ani în turneu prin toată lumea asta mare, cu oameni din ce în ce mai mici. Aseară am avut în față doi creatori, muzicieni, care continuă să se bucure de muzică de parcă ar fi la primul concert.
Brian May și Roger Taylor au dăruit, asta am simțit și ei fac asta în mod constant de când Freddie nu mai este, pentru că nu mai au ce demonstra, ci doar să propovăduiască o muzică cu puteri de vindecare a prejudecăților.
Eu cred că Brian May și Roger Taylor continuă să facă turneul și pentru Adam Lambert, pentru a-l arată lumii, pentru a se mândri cu el, pentru a da un mesaj.
Continuă să meargă în turneu, departe de familii, prin avioane, hoteluri etc, la vârsta de pensionare pentru alții, ca să ducă muzica Queen mai departe, pentru că sunt și am fost mulți care nu am reușit să de bucurăm de a-i asculta live decât cu ocazia acestui turneu.
Adam Lambert nu se crede Freddie, cum nici basistul trupei nu se crede John Deacon.
Adam Lambert este fenomenal. Nu este Freddie, este Adam. Chiar dacă ar exista minunea de a putea cânta cu aceeași magie, emoție, forță ca Freddie, nu ar putea fi el, pentru că valoarea lui Mercury nu a stat doar în cea de perfomer, ci de creator, de compozitor, de vizionar.
Adam aduce un alt farmec, păstrând mixul de doze masculinitate-feminitate, vulnerabilitate-forță, dramă-comedie, din felul în care cânta Freddie.
Dincolo de muzica și concertul în sine, timp în care am plâns de bucurie, am sărit, am cântat, am călătorit în mine dus-întors, m-au impresionat simplitatea unor detalii din punerea showului în scenă, decența și modestia tuturor de pe scenă, frumusețea relației protector-ucenic dintre cei doi Queen și Adam, respectul celui mai tânăr față de ceilalți, păstrând mai mereu un pas în spatele lor și zâmbetul lui Brian care dă încredere, libertate, confort.
Pentru cei care și-au găsit scuza că nu vin la concert pentru că preferă să rămână cu imaginea lui Freddie – să-și dea palme mai tare decât dacă ar fi fost la concert și ar fi aplaudat. Dacă sunt fani Queen au ratat concertul vieții lor.
Prezența la concert și cumpărarea biletului sunt un gest de respect față de artistul pe care îl iubești, nu doar pentru bucuria ta de a-l vedea. Este un gest care este imposibil să fie egoist.
Când cumperi un bilet, cumperi pentru doi, de fapt – pentru tine și pentru artist.
Iar dacă te declari fan Queen și nu mergi să cumperi bilet să-i vezi, deși a fost cam unica șansă să vină în România, înseamnă că nu ai înțeles nimic din muzica și din mesajul pieselor lor.
Queen nu este doar We will rock you, We are the champions, Bohemian Rhapsody și I want to break free, sunt acea trupă care au intrat în istorie luptând cu prejudecățile, cu presa din vremea în care lansau albume, cu radiourile care nu voiau să îi difuzeze. Spun asta pentru că suntem într-o perioada în care ne dăm cu părerea despre ‘relația’ artist-radio în tabăra de muzică numită industria muzicală românească.
Sper să fi fost în public nu doar artiști din trupele rock, ci și din cei care lucrează în studiourile de producție care scot piese pe bandă rulantă, cu scopul de a intra pe radio. Ar fi aflat așa că există mai multe acorduri decât cele folosite de ei, ar afla că chitara are și alte sunete și poate transmite o mulțime de stări, că există și alte cuvinte în limba engleză, că o piesă nu trebuie să semene cu alta ca să aibă succes.
Duc mai departe mesajul postat aseară de Emagic, organizatorul concertului, și mă-nclin și eu în fața lor, pentru că au adus concertul ăsta și în România. Nu mă bucur doar pentru mine(i-am văzut și acum un an la Hamburg), ci mai mult pentru cei care au trăit în vremea muzicii geniale de aseară și care și-au împlinit un vis ce părea de neatins.
M-a bucurat că au fost momente în care publicul se auzea mai tare decât cei de pe scenă.
Acum două săptămâni eram în aceeași piața la Maroon 5. Am plecat dupa 35 de minute. Cea mai slabă prestație sau apariție a vreunui artist cu titlu de artist ‘mare’, pe care am văzut-o. Muzică ok, bună, corectă, cântată fără pic de suflet.
Ieri m-am vindecat, am reînviat.
Închei cu un amănunt ce spune multe despre dragoste de colegi, despre recunoaștere, despre modestia artiștilor mari.
Bohemian Rhapsody a fost cântată folosindu-se și footage cu Freddie din timpul unui concert, piesa fiind cântată de Queen+Adam Lambert +Freddie.
Finalul piesei este împărțit între Adam și Freddie.
Ultimul cuvânt îi este lăsat tot lui Freddie.
Sunt fericit.

keyboard_arrow_up