Sunt doi. Ei ar trebui sa fie prieteni, sa se traga unul pe altul in sus. De fapt, nu prea se baga in seama.
Primul dintre ei este timid. Nu e vorba despre despre un el, in carne si oase, ci este vorba despre cineva sau ceva care sta in banca lui, nu iese in fata si n-are curaj sa o ceara la dans pe ea. In rolul ei – audienta. Acest cineva este rock-ul romanesc.
De unde acum ceva ani era cel mai “vorbaret” si galagios, in ultimii ani s-a intimidat, s-a ascuns si n-a mai scos o vorba. Sau o nota.
Deschid acest subiect pentru ca ma bucur in gura mare ca, dupa mult timp, intr-o singura luna, se lanseaza trei albume de rock in Romania. Toate trei de la formatii care au creat emotii si energii puternice in piesele lor de pana acum. Orice muzica ai asculta, nu ai cum sa nu ai o piesa de suflet a unora din cele trei nume. In ordinea lansarii albumelor lor in luna mai, acestea sunt: Vama, Sarmalele Reci si Bere Gratis.
Mi-era dor sa fiu curios ce-au mai mai facut altii, ce piese au mai scos, sa ma oftic(in cel mai frumos sens) si sa-mi spun singur cand ascult o melodia buna: “de ce nu mi-a venit mie, mai intai, ideea asta?”.
Lansarea acestor albume si cresterea procentului de melodii in limba romana in topurile de radio(chiar si dance, club, dj, etc…) sunt un semn de o normalitate nefireasca in ultimii ani in Romania.
Daca si underground-ul romanesc ar intelege asta, atunci rock-ul romanesc ar fi mai frumos, mai eficient, mai consistent, mai aplaudat. Din pacate, trupele din undergorund(90% din ele) se incapataneaza sa cante in engleza(si una gresita si lipsita de vreun mesaj) si desfiinteaza orice definitie a acestei zone de exprimare. In orice tara cu o industrie muzicala civilizata, cei din undergorund dau tonul noilor tendinte in muzica si, de cele mai multe ori, numele “mari” isi extrag de-acolo inspiratia. Pe cand in Romania s-a inteles doar sensul de a nu fi comercial(nici macar inteles) si, in loc sa experimenteze, sa se exprime cat mai liber, copiaza atittudinea, muzica unor formatii din strainatate care nu mai sunt underground demult!
Ca sa va faceti o idee de importanta acestei zone de atitudine si de abordare a muzicii, peste 70% din muzica romaneasca lansata la inceputul anilor 2000(cand chiar a inceput sa existe o piata muzicala, impartita pe curente, in Romania) a fost creata si dezvoltata de cei care am fost undergorund-ul romanesc in perioada 1994-1999. Si aici intra cam tot ce inseamna rock lansat dupa 1999, dar si artisti ca Suie Paparude, Roa sau mare parte din hip-hop. Nu multi stiu, dar chiar si Costi Ionita, in 1995 canta rock cu Valahia( nu comentez schimbarile de directie, dar ati inteles sigur ideea….).
Exista atunci o pofta de creatie, de exprimare, de descoperire si de auto-descoperire care, acum, nu se regaseste deloc in creatia si spiritul underground-ului de acum….
Nu ma bag la celelalte curente, dar trupele rock din undergorund nu sunt constiente, din pacate, de rolul lor si persista in egosimul de a se lamenta creativ, neavand puterea sa-si gaseasca adevarata libertate in exprimare…
Revenind la analogia de la inceputul textului…al doilea tip este.underground-ul romanesc, un tip care crede ca este un nonconformist cool, dar este, de fapt, antipatic, frustrat, pe care nu l-ai prezenta prietenilor tai sau prietenei tale, pentru ca nu spune nimic, doar face galagie.
Cineva din underground sa aprinda o lumina mai repede. Deocamdata, este doar o lumanare acolo….si nu-i semn bun.