MAREA POFTĂ ȘI MICUL DEJUN.

Dormi, încă.

Linii de lumină orizontale stau pătrat în rama ferestrei de lângă pat.

Țin minte foarte clar cum, azi-noapte, înainte să ne culcăm, am tras jaluzelele ca să putem dormi cât mai mult.

Tu erai la baie să îți prinzi părul la loc, după ce l-am ținut strâns în mână o vreme, mai devreme. Și asta țin minte foarte clar. O mână era înfiptă în păr și cealaltă îți strângea, pe rând, coapsele, fundul, gâtul, umerii, sânii. Nu în ordinea asta și asta era foarte în ordine.

Palmele și aerul încă miros a tine, pielea ta încă e însemnată de mine.

Acum că e ceva lumină în cameră și tu dormi puțin dezvelită văd ce doar auzeam și simțeam câteva ore mai devreme. Ai și tu niște mici linii pe tine. Nu sunt de la jaluzele.

Dormi, încă.

Tu, aici, în dimineața asta. Ar trebui să se dea zi liberă în toată țara, e sărbătoare, e zi sfântă.

Am ținut destul post de tine până aseară, când ai venit la mine.

Preoții ar trebui să facă pelerinaje până la poarta mea. Aici s-a întâmplat o minune. Și peste câțiva ani să ți se pupe moaștele. Eu ți le-am sărutat până te-am iritat.

Dormi, încă.

Îți privesc genele trase până la cearcăne și buzele puțin uscate și întredeschise. Dormi liniștită. O rază întreruptă de jaluzele ajunge pe fața ta. Mă ridic, mă sprijin într-un cot să mă fac paravan. Abia aștept să te trezești, dar vreau să mai dormi.

Sunt egoist acum. Vreau să te am doar pentru mine în momentele astea. Să nu te împart nici măcar cu tine însăți.

Mi-e teamă că la cum îmi bate inima de tare o să se miște patul și o să te trezești.

Ai un fir de păr pe pomeți. Ți-l pun după ureche, la locul lui.

N-o să știi niciodată că aș face asta în toate diminețile de-acum încolo. Ar fi cea mai suportabilă monotonie.

Dormi, încă.

Nu mi-e foame, dar mi-e poftă de tine și de râsul tău cu gura plină. De mâncare, normal.

Cum să fac să îți sărut tot corpul dezvelit, dar să nu te trezești?

Pe de altă parte, cineva din mine mă îndemnă să fac un mic zgomot să te trezesc, ca să deranjăm iar părul.

Vreau să-ți sărut zgârietura proaspăt făcută azi noapte de pe umeri.

Și să văd cum îți stă cu alta făcută pe coapsă.

Asta înțeleg eu acum prin micul dejun la pat.

Domi, încă.

Nu vreau să mai fiu paravan. Vreau să fiu soare.

Să știi că acum o să te mângâi ușor pe frunte, pe creștet, pe pleoape. O să deschizi ochii încet și o să mă vezi.

O să vezi cel mai fericit zâmbet din lume.

O să vezi cel mai norocos om din lume.

O să vezi cele mai prost jaluzele trase din lume, pentru că avem cel mai încăpățânat soare din lume. Doar răsare, nu apune.

Dormi. ÎncăMașa mea.

Mi-e poftă de tine.

Bună dimineața.

Să ne fie de bine.

Cafea?

keyboard_arrow_up