“Ce minune a naturii!”, spun unii.
“Un monstru! Ce ciudățenie”, reactioneaza alții.
Se invatase, insa, cu oamenii și cu părerile lor. N-o mai deranja nimic, ba mai mult, încerca să-i protejeze ea pe ei, în loc sa fie invers și mergea cu mâinile în buzunar cât se putea de mult, ca sa nu atragă atenția. Mai ales după ce se insera.
Când era mică și-a pierdut un deget de la mana stânga. Totul se întâmplase dintr-un accident la bucatarie. Printr-o operație de mare succes mondial, doctorii i l-au înlocuit cu un vârf de stea.
Ce nu știa nimeni era ca, în timp, toate degetele s-au transformat și ele, iar acum are doua stele cu cinci colțuri în loc de mâini.
La început nicio pereche de mănuși nu rămânea întreaga.
Imaginează-ți ce au zis prima data fetele de la manichiura. Și cât au vorbit despre ea după. Cate-n luna și-n stele.
Partea buna era ca dacă tinea putin telefonul în palma se incarca imediat de la energia ei. Nu i se descarca niciodată.
Locuia singura și avea o bufniță. Era cea mai fericita când era mângâiată de doua stele.
Nu se mai gândea la iubiți, deja. Se obișnuise cu ideea ca va trai mereu singura, desi ii plăcea foarte mult de un băiat. Se întâlneau întâmplător pe strada, dar ea chiar putea sa spună ca parca e din alta galaxie. Și atunci tăcea și trecea mai departe mereu.
Ce nu știa fata noastra-miracol este ca și el se gândea la ea, dar nu a apucat să-i spună niciodată asta. A ținut atât de mult în el sentimentul asta ca, intr-o noapte, în somn, inima i s-a oprit. Poate a zis ca decât sa bată aiurea, fără sa știe și altcineva pentru cine bate, mai bine nu mai bate deloc. Și gata și cu intalnitul întâmplător.
Au trecut doi-trei ani de la întâmplarea asta de care aflase și ea într-un târziu. Se supărase foarte tare și încă ii era ciuda de nu mai putea, ca nu apucase să-i spună ce simte pentru el și să-l imbratiseze măcar o data. De supărare i s-a albit parul. Dar nu ca la oameni, așa cărunt. Nu, în loc de fire de par, ea avea fire de nor. Uneori, când era foarte trista, chiar ploua din parul ei.
Dar o amiaza a găsit-o stand pe o banca intr-un parc, uitându-se la câini mai mult, nu la oameni, de care nu prea-i mai pasa.
Parca de nicăieri sau din senin, cum s-ar potrivi poveștii noastre, băiatul de mai sus s-a asezat langa ea.
“- Chiar nu poate sa stea nimeni langa tine?” Și a pus accentul pe “stea”.
Fata noastră s-a întors uimita spre el și aproape ca i-a crescut un curcubeu pe umeri de bucurie când l-a văzut.
“- Tu? Dar nu…? Cum de …?”, atât a putut sa spună.
“- Eu, da. În noaptea aia, în care mi s-a oprit inima, era luna plina și am avut noroc ca am dat peste un doctor foarte bun care mi-a inlocuit inima cu o firimitura de luna. A făcut transplant. Așa ca de-acum luna nu va mai fi niciodată plina, decât dacă sunt și eu pe-acolo. Ce? Credeai ca o sa te las sa fii singura ciudățenie din lume?”
N-a mai contat pentru ea ce va spune lumea și a scos mâinile din buzunare să-l imbratiseze, așa cum isi dorise mereu.
Iar asta era și cea mai mare dorința a lui, pe care și-o pusese cu voce tare când văzuse o stea căzătoare. În noaptea aceea, cu inima care s-a oprit ca sa porneasca o poveste….