ERAM UNUL SPRE DOI…

Era miercuri spre joi. Mai devreme era soare spre luna, raze spre stele, dulce spre amar, sosea spre pista de avion, iar noi doi….totul spre nimic.

Coada inainta usor, cu bagaje pe banda cu multe kilograme. De haine, obiecte, parfumuri, amintiri, pareri, indoieli, principii, vise si motive. Motive de a pleca. Argumente pentru a ramane….De cele mai multe ori, argumentul pentru a ramane nu este mai puternic decat motivul pentru care vrei cel mai mult sa pleci. Pentru ca asta hraneste indoiala. Si cand pleci, nu pleci pentru ca te-ai hotarat ca poti sa pleci, ci pentru a-ti demonstra ca poti sa faci asta.

Ne pregatim actele sa le prezentam la check-in. Ne spunem numele, tinem secrete alinturile. Ne spune locul din avion, nu ni se spune daca suntem la locul nostru. Ni se spune poarta. Mai intai pe a mea, pe urma pe a ei. Ne luam boarding-pass-ul, dar nu ne luam ochii unul de la celalalt.

Ieri, pe vremea asta, noi doi eram doar unul. Eram ca un mutant, amestecati intr-un singur corp cu patru maini, patru picioare, patru buze, patru ochi si doua priviri care vad pana la cer si inapoi.

Astazi, suntem unul spre doi. Portile sunt la fel, eu la 1, ea la 2.

Dar o sa ne revedem. Cel mai devreme, acum, in cer, cel mai tarziu tot acolo…

keyboard_arrow_up