“Ești la câțiva metri de mine și totuși atât de departe. Nu mă vezi, sunt la o masă în cafeneaua de vizavi. Reflexia soarelui în geam nu te lasă să vezi prea bine înăuntru.
Te-am sunat acum și mi-ai respins apelul. Te-am urmărit de la masă cât de speriată ai făcut asta și cât de agitată ești acum cu valiza ta mică pe marginea trotuarului, așteptând să vină să te ia.
Iar fugi. De mine, de tine, spre cineva de care știi că vei fugi și mai repede în câteva zile. Dar acum te minți că îți va ține mintea ocupată ca să nu te gândești ce vacarm e în sufletul tău, ce neliniște constantă de care ți-e și frică să te apropii, pentru că știi că ar urma să te lupți cu ea. Nu mai poți amâna mult asta.
Nu te sun încă o dată. Nu vreau să te chinuiesc și mai tare. Când apeși butonul ăla de respins este ca și cum apeși pe o rană. A ta doare mai tare decât a mea. De-asta nu mai sun, să nu-ți fac rău.
A ajuns mașina pe care o așteptai. Nici măcar nu a coborât să-ți deschidă sau să te ajute cu valiza. Are barbă. Cum nu-ți place ție. Pun pariu că este și narcisist.
De-ar știi el ce bagaje duci tu, de fapt, cu tine în suflet. Ți-ar fi respins el apelul dacă știa. Pentru că nu-l interesează de tine, vrea doar să își satisfacă mândria de a fi cu o femeie frumoasă.
Și de-ar ști el ce frumoasă ești, de fapt, pe dinăuntru. Dar e orb, deși îi plac citatele spirituale care vorbesc despre frumusețea și liniștea interioară.
În minutul ăsta vă potriviți, sunteți amândoi orbi. Vă priviți și nu vă vedeți, de fapt.
O să atragi mereu în viața ta oameni care se potrivesc cu starea ta interioară. Dacă te simți vinovată de ceva o să atragi oameni care te vor face să te simți și mai vinovată. Dacă simți că nu meriți să fii fericită vei atrage oameni care te vor convinge și mai tare de asta.
Astfel vei atrage oameni care să te facă să te simți prost cu tine însăți, pentru a nu te atașa. Ți-e mai ușor să lași cât mai puține motive să fii iubită pentru a trăi drama celei părăsite, nu vina celei care abandonează.
Cât timp o să mai faci voit aceleași alegeri greșite? Ce demoni își fac de capul și de sufletul tău de ani și ani de zile, de nu-ți poți găsi liniștea?
Atunci când vei înțelege că nu trebuie să fii perfectă și că este perfect în regulă să fii fericită, chiar dacă tu crezi că nu meriți, s-ar putea să nu mai ai la cine te întoarce. Nici măcar la tine însăți.
O să ajungi într-un hotel în seara asta. O să plângi ascunsă în baie. O să plângi sub duș. Și o să ieși ca și cum nu ai nimic.
Nu e prima oară, știi cum e.
Pe zi poate o să plutiți pe un lac liniștit. Tu o să fii neliniștită, pentru că furtunile și valurile din tine sunt și mai de necontrolat acum.
Înainte mă ucidea gândul că în viața asta va veni ziua în care îți voi da ultimul sărut pe frunte. Acum mă omoară gândul că poate ți l-am dat, deja.
Am terminat felia de tort în cinstea ta. A venit nota. M-a costat mult.”
A plecat din cafenea și două străzi mai încolo s-a oprit și pentru el o mașină. O ambulanță.
Au găsit un bărbat întins pe jos, zâmbind. Din el ieșeau nori și fulgi care își ocupau locul în aer și pe cer.
Cei de la ambulanță au sunat la ultimul număr apelat să ia legătura cu cineva apropiat. Apel respins.
Pe asfalt au rămas doar hainele lui. El se evaporase. Era aer acum.
Aproape de ieșirea din oraș, ea stătea în dreapta bărbatului cu barbă și privea pe geam, după ce și-a pus telefonul pe silent și l-a întors cu fața în jos. Din senin au început să zboare mulți fulgi pe lângă mașina lor.
Tot din senin a început să plouă. A deschis geamul să atingă ploaia și fulgii. Mai simțise atingerea asta. Era cea de care tot încerca să fugă.
“Închide geamul ăla că plouă pe tapițerie și se umple de fulgi în toată mașina”, spuse bărbatul din stânga ei, cu aerul unui guru.
El, bărbatul-devenit-aer, n-a știut cât de tare îi părea ei rău și că voia să-și ceară iertare, dar nu-și găsea curajul. Ea, femeia-fără-aer, n-a știut niciodată că el o iertase dinainte să-l fi rănit.
S-au iubit cel mai tare și și-au arătat asta cel mai puțin.