Cât de ironic este că dimineața te poți trezi din visat, nu la realitate, ci în coșmar.
Ăsta din viața reală, atunci când nu este cea pe care o visezi, ci cea pe care ți-o propun ceilalți, restul lumii, societatea, „tradiția”.
Înainte sa adormi și când închizi ochii toată lumea marerială, reală, dispare. Rămâi tu cu tine și cu lumea ta, cu realitatea ta, cu adevărul tău, cu alegerile tale.
Liniștea autentică, fericirea simplă și definitivă se întâmplă atunci când lumile de ambele părți ale pleoapelor sunt una și aceeași.
Altfel, s-ar putea să dormi mai mult atunci când ești treaz decât în somn și să pierzi tot farmecul și frumusețea vieții.
Nu părinții noștri pun noaptea capul pe pernă în locul nostru și adorm greu din cauza alegerilor luate împotriva sufletului.
Nu cei care ne manipulează și ne iau mințile cu vorbe frumoase sau grele se trezesc singuri sau însingurați în locul nostru.
Nu lumea din jur, de a cărei părere ne ferim mai mereu, ne sărută pe frunte și când adormim și când ne trezim.
Ci cei care iubesc dincolo de reguli false. Cei care iubesc un om dincolo de situațiile în care se bagă.
Dincolo de blocaje create de cei care n-au avut curaj să schimbe ceva pentru ei înșiși la timpul potrivit.
De prejudecăți apărate de cei care au iubit mai mult cu gândul decât cu sufletul.
Ne luăm după părerea unor oameni care n-ar avea curajul sau ambiția de a lupta pentru un moment de iubire adevărată, aia care face să tacă toată nesiguranța din tine. Care n-au nici cea mai mică idee despre luptele noastre, a celor care nu vrem să trăim pentru liniștea altora.
Unde este logica să întreținem gălăgia din noi pentru liniștea altora?
Și tot noi ne simțim vinovați. Pentru că ei nu sunt capabili să înțeleagă și să accepte.
Cele mai importante războaie nu se pierd pe front, ci în noi înșine.
Cu o singură victimă, tu însuți. Tu însăți.
Și cu un criminal de război invizibil: lumea, ceilalți, societatea, „tradiția”.
Există „Tu”. Există „Eu”. Există „Noi”. „Ei” și „Ele” nu sunt pe scenă, sunt spectatori, sunt martori. Și totuși, uneori, alegem să spunem replicile lor ca și cum ar fi niște sufleuri ascunși sub scena noastră..
Eu vreau altceva, eu vreau ca atunci când există „Noi” să fim un exemplu după care să se ia restul lumii, nu invers.
Trezește-te din somn și trăiește-ți visul.
Acum. De-acum.
Când îți permiți să fii fericit se mai întâmplă o minune. Toți ceilalți, care până mai ieri te judecau, devin niște somnambuli.
Iar somnambulii trebuie lăsați în pace, pentru că ei încă dorm în timp ce vorbesc.