Robbie a mai fost in Romania de multe ori. Si va mai veni. Sub alt nume.

Am citit de aseara pana astazi toate recenziile si parerile care imi apar in newsfeed de la concertul de aseara, asta insemnand o medie de una la trei postari. In mare, la prima vedere, aceleasi reactii in care ma regasesc dupa ce am experiementat ieri sintagma ‘de la agonie la extaz’.

Ma numar si eu printre cei care au stat peste o ora la coada pentru o sticla de apa la temperatura cortului, calda spre fiarta. Am luat parte, aceeasi coada, la o bataie cu apa intre doua fete. Pare sexy, dar nu a fost deloc. A fost umilitor. Si pentru ele si pentru noi, care eram la coada. Chiar daca am fi vrut sa facem ceva nu am fi putut, pentru ca nu aveam loc sa ne miscam nici cat sa bagam mana in buzunar sa ne luam cardul acela de ‘doi lei’.

Concertul – minunat, asa cum ma asteptam, admirandu-l de foarte mult pe Robbie Williams, in tacere.

Bun. Asta au spus-o toti, din ce am citit. Eu simt sa vorbesc despre altceva, nu de cele cateva ore de cozi si concert. De orele, zilele, lunile si anii de dinaintea si dupa terminarea concertului.

Am vazut aseara ca exista in Romania public ‘infometat’ si ‘insetat'(deloc deshidratat) de spectacol valoros. Au fost zeci de mii de oameni care au dat bani multi, foarte multi, sa vada un concert. Nu conteaza cate invitatii s-au dat, este irelevant la masa de oameni care a fost aseara in Piata Constitutiei si la cat de activ au participat la spectacol. Deci, sunt dispusi sa ‘arunce cu banii’ daca au pentru cine si de ce. Puneti gandul asta putin deoparte, mai ales cine activeaza in piata muzicala romaneasca.

La toate concertele artistilor mari care vin si in Romania o parte de public este reprezentata de artisti romani, de oameni care lucreaza in domeniul(hai sa nu-i spunem chiar industrie) muzical de aici, de la noi.

Mai mereu, discutiile sunt ‘ce bine sau ce prost s-a auzit’, ‘ce tari sunt luminile si laserele’, ‘ce trupa buna are pe spate’, ‘ce ecrane bestiale’, ‘pacat ca nu a cantat si piesa aia’, ‘ce spectacol as face si eu cu banii aia’… Da, la nivelul oricarui artist asa mare, toate parerile astea trebuie sa fie indeplinite, este minimum necesar pentru a pleca intr-un turneu si a umple stadioane. Sau piete. Se aude bine, se canta bine, se vede bine, se simte bine – se vinde bine.

Robbie Williams a mai fost in Romania. Sub numele de Michael Jackson, Depeche Mode, Rolling Stones, AC/DC, Bon Jovi, Roger Waters. Si o sa mai vina si sub alte nume. Va fi la fel de mult public. Si la fel de bun. Niste zeci de mii de oameni. O masa uriasa de oameni, raportat la scenele romanesti, care asteapta sa fie provocata, distrata, emotionata si alte dati.

Intre aceste concerte mari(statistic, se intampla la o medie de 1 la 3 ani), oamenii astia, cei care cumpara bilete, raman cu noi, cei care spunem ca facem parte din muzica romaneasca. Ce le oferim noi intre aceste concerte mari, in acest timp? Ce invatam de la fiecare artist mare pe care il vedem, in afara de partea vizuala si audio? Cum ii convingem pe cei care au dat si peste 100 de euro pe un bilet, ca si un artist roman merita asta? Cum il faci sa te iubeasca atat de mult incat sa aiba nevoie de tine, cu orice piesa ai canta?

Respectul fata de meseria de artist; curajul de a incerca teritorii noi de exprimare(artistice, nu doar de comunicare); puterea de a vorbi despre sufletul lor, nu despre ce vrea lumea sa auda; nebunia de a crede ca sunt unici; munca uriasa pe care o duc cu ei insisi si modestia cu care o fac – asta castiga respectul unui public care ar face orice sa vina sa te simta si isi face program in functie de turneul tau. Asta simt eu ca lipseste in dorinta artistica romaneasca. O simt cu regret, nu cu repros. La orice concert de acest nivel stam in public ca niste elevi si, a doua zi, ne suim pe scena si ne credem sau ne dam profesori in fata aceluiasi public. De multe ori simt ca vreau eu mai mult de la altii decat vor ei insisi. Dar de si mai multe ori lupt cu mine sa pot mai mult decat stiu eu ca vreau.

Pare ca, inca, pe piata noastra se vorbeste prea mult in cifre si prea putin in cuvinte, in mesaj. Principalul obiectiv a devenit obtinerea de cifre de accesari, likeuri, vizualizari, difuzari si nu continutul, cel de care se indragosteste publicul. Recorduri si recorduri, fara sa ramana nimic, decat o statistica mai ineficeinta si irelevanta ca a unui top de radio, raportat la numarul de bilete vandute pentru un concert. Numarul mare de cifre online este invers proportional cu cele offline.

Artistii din piata muzicala romaneasca de astazi nu isi merita, inca, publicul de ieri, cel din Piata. Avem mult de gandit la asta. Dar, mai ales, de muncit.

Leave a Reply