O saptamana pe an. In 20 de ani.

An de an, de cand a inceput, merg la fiecare turneu. Pana acum vreo trei ani se tinea in septembrie, acum este in aprilie. Imi place mai mult asa, la inceput de primavara. Zgura are aceeasi culoare, liniile se largesc sau se ingusteaza de la jucator la jucator.

Impreuna cu alti spectatori, am crescut umar la umar. Chipuri pe care le vad an de an. Unele schimbate, altele la fel de tinere. Nu ne-am salutat sau vorbit niciodata, dar ne recunoastem si petrecem o saptamana pe an impreuna, in tribuna. Niste straini cu obiceiuri comune.

Alte rachete apar de la an la an, pentru aceeasi distanta de teren, pentru aceeasi minge, dar mereu pentru alt adversar. O parte dintre jucatori sunt si ei aceeasi an de an, pentru cativa ani.
Alte nume de sponsori care isi rezerva loje in care nu vin decat la finala sau la meciul demonstrativ. Tot atunci se umplu tribunele de persoane publice. In fiecare an.

Copiii de mingi cresc si ei de la an la an, impruena cu noi, cei din tribune. Pe unii, dupa ceva ani, ii vedem in locul arbitrilor de linie. Pe altii, pe tablourile de juniori, cautand un vis.
Ritmul jocului se schimba. La fel si viteza vantului, caldura soarelui, intensitatea picaturilor de ploaie, materialul echipamentelor si varsta noastra, a celor care an de an ne intalnim pe niste scaune vechi, nevopsite, pastrand aceeasi traditie. Pentru sportul cu cea mai frumoasa si veche traditie.

Un singur lucru nu se schimba niciodata – linistea acestor zile. Din fiecare an.

#tenis #brdnastasetiriactrophy

Foto:evz.ro

Leave a Reply