INCONJURNALUL LUMII – TULCEA

Din port in port, asa se intampla cea mai mare parte a acestui week-end, cel mai incarcat emotional. Suntem in ultima zi de turneu, in prima sambata de aprilie. Din Constanta am ajuns in Tulcea si, fiecare dintre noi, in jurul lui, incearca sa traga de timp sa intarzie cat mai mult momentul in care vom spune ‘Multumim, Tulcea, Inconjurul Lumii s-a incheiat!’.

A fost luna plina. Si in viata noastra, dar si pe cer. Peste 4000 de kilometri, 38 de oameni, 18 orase, 8 masini si mii de vise adunate intr-o singura colectie, toate s-au intamplat pe durata a 23 de zile. Luna de pe cer, intre timp, a facut un tur complet si s-a aratat iar plina, asa cum o face periodic, dar noi acum masuram timpul altfel. Prima repetitie a fost dupa o noapte cu luna plina si incheiem turneul intr-o noapte la fel.

Este 4 aprilie, dar parca este iunie, se termina liceul si vine momentul sa ne luam la revedere de la toti colegii de clasa. Noi suntem o clasa putin mai mare, ca numar de persoane. N-am stat patru ani impreuna, ci trei saptamani. Dar ne simtim la fel de tineri ca la final de liceu. Si de nostalgici. Pe holurile teatrului, inainte de spectacol, nu spunem multe cuvinte, dar ne privim mult si strangem buzele a ‘…a venit si momentul asta, din pacate’. Si vine…dar nu acum. Nu azi.

Astazi, in timpul concertului imi iau mai mult timp sa vorbesc. Mai putin despre melodii, mai mult despre oameni. Cei pe care i-am cunoscut cu ocazia turneului si cei pe care ii aveam, deja, in echipa. Zilele astea voi scrie o fila de jurnal doar despre ei. Au fost minunati… Cu cat spun mai multe cuvinte, cu atat mai tare o mana invizibile incepe sa se plimbe prin gatul meu, ca o catifea care vrea sa-mi ingreuneze respiratia si sa-mi absoarba lacrimile inainte ca ele sa ajunga la ochi si sa se desfaca de-acolo, ca niste lacrimi de coniac…

Dintr-o mie de flori parfumate le-am gasit pe cele pe care sa le oferim , din partea intregii echipe, in timpul concertului, exceptionalelor fete de la Muse Quartet – Corina, Nicoleta, Maria si Alina. Ca apoi, cand le vine randul sa cantam in duet, sa facem acelasi lucru si cu aceeasi dragoste, cu Alexandrele turneului nostru – Usurelu si Crisan.

Ochii sunt din ce in ce mai umezi. Si nu doar ai mei. Publicul este martor nu la un concert, ci la un spectacol in care sarbatorim prietenia si forta pe care o are muzica in a lega definitiv niste oameni care, aparent, nu ar avea nimic in comun. Ecranele scenei sunt umplute acum cu cele doua echipe permanente din spatele oricarui concert Vunk – cea de productie si cea tehnica. Cu totii, au muncit cu mult mai mult decat am facut-o noi.

 

‘Fiecare’ incepe prea curand, desi la timp. Pentru prima data in viata cant cu lacrimi in ochi si voce. Si poate s-a simtit. Cumva, sper ca s-a simtit, n-am vrut sa ascund, cum n-am ascuns nicio emotie pe nicio scena din tot turneul acesta. Catifeaua a cedat mai devreme, unele lacrimi au trecut de baricadele construite in ultimele zile, ultimele ore si se usuca pe varful unui deget intre un refren si o strofa.

Cu nume de sfant si porecla de desen animat, Petru, zis si Pif, isi serbeaza ziua de nastere astazi. Este fotograful nostru oficial si, in fiecare noapte, dupa ce se termina concertul, mai sta pana pe la 2 noaptea sa editeze pozele ca sa le avem gata a doua zi, la prima ora, sa le postam. Cu cateva minute inainte de a intra pe scena, Dan Nicolau ma trage deoparte si imi spune, ‘hai sa-i facem o surpriza lui Pif. In loc sa te chem pe tine sa canti cu mine la soloul de trompeta, il aduci pe el si ma folosesc de degetele lui sa ii cant ‘La multi ani!’.’

I-am luat aparatul foto din mana si, acum, sunt eu cel care i-a facut poze, chiar daca doar pentru cateva cadre.

Confetiile acopera sala dupa doar cateva minute. Momentul ma prinde cu fata spre scena. Ma intorc si ma ia rasul in timp ce cant, dupa ce ii vad pe Akos – inginerul nostru de sunet si Bobo – Vj, cum s-au pregatit pentru ultima ploaie de confetii a turneului – cu umbrele. Daca avem ‘Ploaie fara nori’, atunci avem si umbrele fara ploaie.

Momentul in care ne adunam toti in fata scenei, peste treizeci de oamni din echipa este atat de aproape. Mai citesc cateva vise din cutia umpluta la intrarea in sala de tulceni. Trag de timp, trag de mine sa nu uit nimic din ce am vrut sa spun inainte sa urc pe scena. Orice, dar nu cel mai important lucru. O sala intreaga in picioare in fata noastra, o lume intreaga pe scena si in sufletul meu. Astept sa fie un moment de liniste si ma uit in jur, sa ma asigur ca sunt toti aici pe scena si ca sunt atenti, ca ma aud ce vreau sa le spun si ma abtin de cateva zile pentru a putea trai momentul asta la cea mai mare intensitate a lui – am decis ca turneul sa continue si in luna mai in alte sase orase!

Cu cateva zile in urma, intre drumuri, il intrebam pe Cristi Stan pe mesaje, ‘Cum facem sa nu ramana doar 18 orase si sa continuam turneul?’. ‘Esti sigur?’, vine raspunsul imediat. Acel ‘sigur’ implica si continuarea ‘sigur ca si tu vrei asta la fel de tare ca mine?’. Nu mai este nevoie de toate cuvintele cand lucrezi cu prieteni care traiesc ca tine, din emotii, pentru emotii si pentru spectacol. Pentru mine este cea mai frumoasa perioada artistica pe care am trait-o pana acum. Inca suntem in discutii cu orasele in care ne-am gandit sa ajungem in mai. Se vor confirma repede si abia astept sa calatorim, din nou.

Acum, intr-un restaurant de hotel, stam cu totii si petrecem ca la un bal de absolvire. Suntem mai tineri decat ieri. Si asa vom fi mereu.

Un tort cu afisul turneului sta sa fie devorat. Cate o bucatica din lumea noastra se afla, deja, in fiecare dintre toti cei de-aici. Gustul conteaza cel mai putin. Aroma care ramane este importanta….

Visul continua. Inconjurul Lumii continua si el.

Sper sa continui si tu sa urmaresti aici povestea noastra si iti multumesc ca ai rabdare sa citesti printre randuri.

#visulmeueste #inconjurullumii

Foto – Petru Ivu – mai multe fotografii gasiti pe pagina noastra de Facebook

Leave a Reply