INCONJURNALUL LUMII – SIBIU

Autostrada, Dealul Negru, Valea Oltului. Trei repere clasice pentru orice drum la Sibiu. Dar nicio zi in Sibiu nu seamana cu alta. Nu pentru noi. Nici nu mai stiu pentru a cata oara vin aici. De cele mai multe ori am cantat si de cateva ori am fost in vacanta pentru doua-trei zile. In jurul amiezii parchez in fata hotelului. In cateva minute, orasul mi se defasoara in fata ochilor de la fereastra etajului 9. Inconjurul lumii incepe, in cateva ore, cel de-al 20-lea concert din turneu.

Este printre putinele dati cand de la hotel la sala unde se va tine concertul merg pe jos, desi nu este afla una langa alta, asa cum era in Bacau sau Tulcea. Prea frumos este drumul pe strada pietonala spre Piata Mare, pe strazile de langa Bruckenthal si Piata Mica, ca sa-l fac cu masina.

Teatrul Gong, locul in care urmeaza sa cantam este teatru de copii si tineret. Poate si de-asta, de cand intri in culise, este o energie foarte placuta, pozitiva. Acum doi ani cantam in Piata Mare, intr-un recital din cadrul Festivalului de Teatru. Era o sambata seara. Astazi, intr-o luni de mai, o sa calcam pe scena unui teatru din orasul in care cultura si arta sunt iubite si ajutate asa cum merita. Poate si de-asta oamenii de-aici au mai multa liniste, bunatate, toleranta si bucurie in priviri.

Cabina in care stau pana sa incepem este plina de costume de scena, de recuzita pentru spectacolele de teatru de papusi care se tin aici. Pe masa, in fata oglinzii, scenariul de la Harap Alb. In cuier, sta atarnat un costum negru cu maini uriase. In mainile mele tin o pasare de ceramica gasita aici pe geamul cabinei. Cand eram mic suflam in disperare in genul asta de ocarine, in care daca torni apa si sufli in ele, imita sunetul uni ciripit de pasari. Gabi gaseste si el una si suflam amandoi in nestire.

Cateva minute mai tarziu stau fata in fata cu o sala plina de oameni, de pe o scena plina cu copii in corpuri de oameni mari. Tot timpul cu emotii la fiecare concert, ca la un examen. Sursa bucuriei noastre pentru fiecare seara de concert sunt aceste emotii. ele se multiplica si se transforma in energie atunci cand se amesteca cu atentia, emotia si energia celor din public. Este o formula care functioneaza la fel pentru orice relatie artist-spectator, desi nu exista nicio ecuatie scrisa pentru ea.

In seara asta, inainte de ‘Pleaca’, Dan, trompetistul nostru, ma cheama langa el si-mi spune la ureche,’Vrei sa facem ceva nou astazi?’. ‘Oricand.’, ii raspund. Cum ii dau raspunsul, Dan este, deja, in picioare si se duce intr-un colt de scena.

Ultima oara cand m-a intrebat asta eram tot inaintea solo-ului lui, in care este acompaniat la pian de Bobby. Atunci m-a chemat langa el, mi-a pus degetele pe butoanele trompetei si a improvizat cantand cu degetele mele. Astazi, Dan coboara in public, in primul rand si roaga o fana sa se lase pe mainile lui. Pe degetele lui, mai exact. Cu emotii si vizibil intimidata de atentia intregii sali, pentru cateva minute, o domnisoara face parte din spectacol si face spectacol, impreuna cu Dan.

Minutele si momentele din concert trec din ce in ce mai repede si vine momentul bisului. Ies din scena in holul din culise. Diana, om de baza in echipa de proudctie a turneului, ma asteapta acolo cu cateva din cartile postale pe care sunt scrise visele celor din sala. Apuc doar sa vad cat de multe sunt si intru inapoi in scena.

‘Visul meu este sa am un apartament in Sibiu’. ‘Visul meu este ca lumea sa adopte o dieta ovo-lacto-vegetariana si sa se micsoreze consumul de carne’. ‘Visul meu este sa fiu presedinte pentru o zi’. ‘Visul meu este sa zbor’.

O sala intreaga in picioare aplauda visul nostru. El se naste si se implineste cu fiecare scena pe care ajungem. Pentru unii nu inseamna nimic sau foarte putin, pentru altii, probabil, nu este suficient de serios sau pragmatic. Pentru noi, insa, este mai mult decat am crezut cand eram copii si stateam pe un scaun, intr-un rand, dintr-o sala de spectacol si ni se parea ca magia lumii se afla acolo, in locul in care bat reflectoarele, in locul spre care privesc toti, de unde vine surprinzatorul, neintelesul, necesarul, ‘hrana’ pentru suflet, bataia constienta de inima.

Orice scena ar trebui sa se numeasca ‘pentru copii si tineret’, pentru ca asta face, transforma varste in perioade de viata, oameni mari in copii si copii in eroi in dveenire. Suntem cu totii niste personaje. Unele reale. De-am juca mai mult unii cu altii, impreuna, de ar fi mai putine monoloage, cred ca propriile noastre spectacole ar avea un final fericit in fiecare seara, inainte sa adormim.

Etajul 9, Sibiul este luminat discret in noapte. Putin mai incolo, intr-o departare de busola se intinde Alba Iulia. In cateva ore, va sciu de-acolo.

#visulmeueste #inconjurullumii

Foto – Petru Ivu19