Putin dupa miezul zilei intram in Alba Iulia. Hotelul de astazi este vizavi de Casa de Cultura a Studentilor, locul in care #InconjurulLumii se opreste pentru cateva ore. Echipa tehnica este, deja, inauntru si instaleaza scena. Mai sunt 6 ore si cortina se ridica.
Impreuna cu Doru, un prieten din Sibiu, stabilisem cu cateva zile inainte ca intre 14 .00-16.00 avem rezervare la terenurile de tenis din Cetate. Astazi fac echipa cu Dan, percutionistul nostru. Contra a doi jucatori care sunt, evident, mult mai pregatiti si mai constanti decat noi, meciul nu dureaza foarte mult si pierdem in doua seturi. Nu-mi pare rau deloc, mi-era atat de dor de un dublu…Desi sunt 30 de grade afara, fara niciun pic de umbra, niciunul dintre noi nu vrea sa se opreasca si continuam sa jucam, schimband echipele. Doua ore de copilarie, concentrare, consum fizic, energizare, bucurie, incrancenare, cam toata seria de contradictii frumoase pe care le presupune jocul de tenis. Asa de des cum schimi terenul, la fel se schimba si starile prin care treci in timpul jocului. Miza ramane aceeasi, sa fii tu insuti cea mai buna varianta a ta din acea zi.
Intre timp, ceilalti din echipa merg in vizita la Cetate sau raman la piscina hotelului. Distanta atat de scurta dintre Sibiu si Alba Iulia ne ajuta sa ne adunam fortele, mai ales ca urmeaza cateva zile cu drumuri mult mai lungi si n-o sa ramana timp liber mai deloc.
Spectacolul incepe la fix, ca intotdeauna. Sala este plina de liceeni, in cea mai mare proportie de pana acum din toate orasele turneului. Ii simt de la inceput ca au pofta, chef de ce o sa urmeze din partea noastra, ii vad cum stau ca ‘pe ace’. Pentru noi sa vedem asta in fata ochilor este ca o injectie de vitamine care-ti intra direct in sange si-si face efectul instantaneu.
Escaladam seara catarandu-ne pe cuvinte, pe sunete si ritmuri pana ajungem in acea stare in care timpul este doar o unitate de masura a unui accesoriu de la mana. Trece, dar sta pe loc. Se consuma, dar nu se pierde. Sunt momente pe care abia astept sa le traiesc in fiecare seara. Fiecare dintre noi avem altele. Dar ne bucuram de ele ca si cum le-am trai pentru prima data.
Finalul concertului ne gaseste, ca de obicei, in fata unui public care danseaza si canta, iar noi le povestim despre visele lor. In Alba Iulia dintre cele cateva vise pe care le-am citit aseara am retinut ca #visulmeueste ‘sa se desfiinteze loto 6/49′, ‘sa dau la Academia de Politie si sa devin dansatoare’, ‘sa pot sa-mi platesc factura la gaze’ sau ‘sa fiu bachetbalista la o echipa din strainatate’. La intalnirea cu fanii de dupa concert, pentru poze si autografe mi-a placut ca a venit o fata sa ne intrebe, pe rand, ce jocuri ne placeau in copilarie. Fara sa ma gandesc i-am spus ca ‘7 pietre’ sau ‘castel’, cum se mai numeste in unele locuri. Ne intreaba asta pentru ca, impreuna cu alti colegi, au initiat o campanie impotriva sedentarismului, iar tema principala este ‘lasa telefonul deoparte si hai la joaca’. Am cautat pe net despre ce fac ei, pentru ca ideile si actiunile bune circula din vorba in vorba.
Cateva minute mai tarziu si cativa zeci de metri mai departe ne asezam toti intr-un pub, in fata televizorului, sa vedem semifinala Eurovision. Stiam ca prietenii de la Voltaj intra spre finalul concursului, asa ca ne ramane timp sa comentam toate piesele de pana atunci cu o bere rece in fata. A doua zi o luam ‘De la capat’, vorba cantecului care aseara a ajuns in finala concursului. In sfarsit, dupa atatia ani in care doar trupele rock mai vand bilete la concerte in sali mari si nu alti artisti care sunt prezenti doar pe radio, Romania este reprezentata de o formatie…
Noaptea, dorul de cei de acasa devine fizic, se aseaza langa mine in pat, sub plapuma si, totusi, forma ei nu se schimba, ramane intinsa. La fix o saptamana de la Ziua Internationala a Dorului, simt pe pielea mea, pe sub pielea mea, dorul. Privesc in sus, spre cer si ii fac cu mana, asa cum spune si cantecul nostru despre momentele cand iti este dor de cineva si nu este langa tine.
Urmeaza Oradea, un nou taram, o noua lume de inconjurat.
#visulmeueste #inconjurullumii
Foto – Petru Ivu
