Tigara de dupa.

(*ganduri ca fiind spuse la o tigara. Aparent, n-au nicio legatutra intre ele)
Sambata, rasarit de dimineata si decembrie. Jumatatea lunii, ceva ani in urma. Spre ora sapte, ies din bloc si merg spre sediul Postei Romane din cartier. Acolo vin mereu prima data ziarele. La inceput de week-end apare Suplimentul Sportul. Este scris albastru pe alb. Drumul pana la Posta dureaza sase minute, trei strazi, cinci scari de bloc, o alimentara, un loto si o filatelie.

La alimentara, coada. De oameni si de sticle goale de lapte. E mai mica acum coada, nu chiar ca in timpul saptamanii.
Pe scarile Postei, inca vreo sapte-opt oameni. Toti asteapta ziarele. Ne recunoastem intre noi. Ne vedem in fiecare dimineata. Eu sunt singurul copil de-acolo. Aproape toti fumeaza. Ceilalti, scoatem pe gura aburi de frig. Se amesteca in fum de tutun.
In Timisoara, in acelasi timp, oamenii au stat la rand la ceva sperante si acum au ajuns in fata sa-si primeasca portia. Ne-au tinut rand tuturor.
Desi inaintam spre sfarsit de decembrie si inceput autoritar de iarna, in cateva zile, in Romania vine o primavara fara flori. Romanii ies in strada. Se moare, se supravietuieste, se traieste, se invie.
In cateva zile, lumea ne schimba pe noi, mai mult decat o schimbam noi. Inca se intampla asa. Si au trecut de-atunci 26 de ani.
La acea vreme la cei 14 ani ai mei si primul week-end de vacanta de iarna, dupa trimestrul doi, urmatoarea saptamana inseamna bulgari, cazemate de zapada, fotbal pe zapada si fotbal cu fise, in sufragerie, langa televizorul aprins doua-trei ore pe zi.
In cateva zile, televizorul nu va mai fi doar un ecran, ci o fereastra spre lume.
Multi ani mai tarziu, ramanem atarnati de aceasta fereastra. Din reflex, nu de nevoie. O fereastra care, candva, ne unea, acum ne desparte. Fiecare o privim altfel. Mai toti care ajung dincolo de ea, se transforma.
Pe-atunci cele mai multe erau alb-negru, dar noi stiam sa vedem culorile din toate imaginile. Acum, toate ferestrele astea pacatoase sunt color si, cei mai multi, vedem lumea prin ele doar in alb si negru.
Steagul Romaniei, intre timp, isi pierde o stema si castiga o gaura. Adica o lipsa. Se acopera repede. Gaura, nu lipsa.
Se schimba partidele. Unele intre ele, altele doar ca nume. Ne schimba si pe noi, cei de pe margine. Ne schimba pe dinauntru, ne schimba nivelul de toleranta, ne schimba chiar si intre noi. Lumea fumeaza din ce in ce mai mult. Cu cat scade nivelul de trai, cu atat creste cel de fum.
Romanii mai protesteaza de una, alta, din cand in cand. In acele momente, scrumierele din guvern se umplu instant. Dar se golesc si mai repede, ca si pietele de oameni.
Ultima oara ne-a scos in strada un foc si niste oameni frumosi, artisti care au disparut din viata noastra ca prin fum… Un colectiv. De oameni buni.
Este miercuri, amiaza si decembrie. Zilele noastre. Nu mai caut ziarul de sport. Nu prea mai avem sport. Si nici ziare.
Cu totii am devenit dependenti si nu mai putem trai fara ferestrele din televizoare, asa ca ne obisnuim sa le purtam si in buzunare sau in genti, sub forma de telefoane. Le gasim langa pachetele de tigari, cel mai des.
Informatiile ne trec prin fata ochilor, ne intra in vene, ies pe gura si prin degetele cu care tastam si, apoi, dispar ca un fum, facand loc altora. Le aprindem ca pe niste tigari, le ‘fumam’ si aprindem altele. Efectele pe termen lung? Ne imbolnavim. Sufleteste. Si de ‘fumat’ activ si pasiv.
Acum ceva sute de ani in urma, in aceasta zi, se nastea Beethoven. Cu alta suta mai tarziu, mai aproape de vremurile noastre, tot azi, murea Grimm, povestitorul. Nemti amandoi.
La televizor, Klaus Iohannis, Presedintele Romaniei. sarbatoreste un an de mandat. S-a ‘fumat’ repede stirea asta. Nimic nu este mai important in aceste zile ca legea despre fumatul in locuri publice. Romania iese in strada, din nou! Cat pentru o tigara. Pentru ca nu se mai fumeaza inauntru.
(editorial pentru gandul.info)

Leave a Reply