Unele focuri aprind. Altele ard tot.

Teoremă(personală):

Oamenii dominați de ego nu pot fi fericiți.

Oamenii fericiți nu țin cont de ego.

Dar cine nu s-a luptat cu propriul ego la un moment dat? Unii o fac și acum, poate. Și asta poate chiar să-i ajute până la un punct.

Principalul merit al ego-ului este să te facă să te auto-sabotezi, să-ți pui singur piedici.

Asta, printr-un proces emoțional foarte simplu, te va face să suferi.

Suferința asta te va învăța, cu forța, ce este cu adevărat important pentru tine, de ce ai nevoie să ții cu dinții și ce ai nevoie să ții cu grijă în palmă.

Și ego-ul și iubirea sunt ca un foc. Mai întâi pleacă de la o scânteie, care se face flamă, ajunge flacără și se face foc.

Fiecare dintre aceste două focuri aprind ceva la rândul lor.

Ego:

Este sursa fricii. Frica se leagă doar de trecut și de viitor.

Frica cea mai mare este cea de a nu pierde.

Se ajunge la dorința de a controla.

Iar asta duce la furie. Pentru că, inevitabil, nu vei putea avea mereu controlul.

Furia asta se revarsă asupra altora. Cel mai des, asupra celor mai dragi. Este o lege nescrisă, cred.

Se ajunge la sentimentul de vină. Și, la început, toată lumea este vinovată, mai puțin chiar tu. O altă lege nescrisă. Și o reacție firească până la urmă.

Pe urmă la a te simți vinovat. Se ajunge la rușine. Cel mai păcătos sentiment, pentru că este doar o percepție, nu este real!

În oglindă, iubirea:

Iubirea are legătură cu prezentul, cu clipa, cu momentul.

Asta neînsemnând dezinteresul sau naivitatea de a nu conta ziua de mâine, ci de a avea încredere că, zi de zi, zi cu zi, cu iubire poți să repari în viitor tot ce crezi că a stricat trecutul.

Iubirea duce la acea stare de bucurie, de extaz, de recunoștință față de ceea ce trăiești, de ce ai, de cine ești, de cine e lângă tine.

Iar asta te face să te simți puternic. Ceea ce este opusul fricii.

Toată această putere îți aduce liniște, pace reală, pentru că înțelegi că nu mai ai de ce să te temi și că nu trebuie să controlezi nimic, totul devine și vine firesc, natural.

(Tot ce vine natural nu poate fi oprit, oricât de mult încerci să te minți că o poți face)

Liniștea reală aduce senzația puternică de siguranță, că ești bine, că ești pe drumul tău, că ai viața ta în mâini. Nu sub forma de control, ci că ești stăpân pe emoțiile, dorințele și alegerile tale.

Într-un final, toate astea duc la bunătate, la generozitate. Iar cele două sunt expresia reală a iubirii.

Pentru că nu este vorba doar despre dragostea romantică, ci cea față de oameni și mai ales cea față de tine însuți.

Un om dominat de ego îl recunoști imediat. După privire, după harta subtilă a mușchilor feței, după culoarea stinsă a ochilor, după încordarea trupului, după energia cuvintelor, după energia transmisă în jur.

Un om fericit are strălucire în toate cele de mai sus.

Un om fericit inspiră și alți oameni.

Un om dominat de ego îndepărtează oamenii.

Oamenii care suferă fac alți oameni să sufere. Este o dinamică firească. 

Oamenii care fac asta trebuie iubiți și mai mult, pentru că doar asta îi poate scoate la lumina lor.

Și nu iubirea aia din compasiune sau din superioritatea celui care se crede mai bun, ci din grijă, din protecție, din dorința ca celălalt să-și găsească liniștea, pentru că nu toți o fac din răutate, ci pentru că nu știu cum să facă altfel, până nu se duc pe fundul sufletului lor să lupte cu demonii lor.

Oamenii dominați de ego nu sunt niște oameni răi.

Ba dimpotrivă. Sunt foarte sensibili. Dar ceva i-a făcut să nu găsească până acum cum să-și controleze, gestioneze emoțiile. Trebuie încurajați, nu certați.

Focul fără aer nu poate rezista. Iar aerul, ca focul, are și el două portrete emoționale în raport cu cele două surse despre care am scris mai sus: ego-ul te face să te simți că te sufoci, că nu mai ai aer. Iubirea îți dă o gură de aer.

Unele focuri, cu cât le ții mai mult în tine, cu atât te vor arde mai tare. Lent, dar tare, intens.

Așa că manifestă-te. Eliberează emoțiile. Și alea bune și alea nebune. Și alea frumoase și alea găunoase.

Unele focuri aprind și luminează, încălzesc, călăuzesc prin întuneric. Altele doar ard totul în jur.

Chiar și podurile.

Chiar și nodurile.

 

Acesta nu este un text documentat psihologic sau cu valoare educativă.

Este un text pe care l-am scris ca să-mi aduc aminte mai târziu că am trăit și eu toate etapele astea și am trecut peste ele.

Dacă reușește să te facă și pe tine să îți pui o întrebare după ce îl citești, cu atât mai bine.

Nu lua foc când citești toate astea. Ci aprinde o flacără de încredere în tine însuți, omule.

Leave a Reply