Povestea din spatele povestii unui cantec.

Visare, noaptea:

Sunt Cornel Ilie şi sunt somnambul. Dar voi ştiţi că sunt un visător. Sunt aproape două luni de când am scris cântecul „Doi somnambuli”, dar au fost multe nopţi, ani la rând, în care am simţit la fel. Chiar şi zile. Este o stare pe care am trăit-o de multe ori, dar abia acum câteva luni am ştiut să o descifrez, să o „traduc”, gândindu-mă la ea. La starea aceea.

Nu cred că este cineva  care să nu fi aţipit cu telefonul în mână, dupa miezul nopţii, stând de vorbă cu cineva special, despre orice. Despre nimicurile care fac totul mai frumos şi mai viu.

Sau certându-se din nimic și făcând totul să pară greșit. Dar tot nu lăsai telefonul din mână și vorbeai cu ochii închiși până când doar îți mișcai buzele și nu mai știai ce zici. Nu este definiția somnambulului, dar este înțelesul frumos al acestui termen. Și, în varianta asta, este o graniță foarte subțire, cam cât un fir de telefon fix :) între somnambul și visător.

Și mă gândeam diminețile de după, „câţi, în câte blocuri, or mai fi stat azi-noapte așa ca mine, întins pe o parte, în pat, cu perna sub cap și cu telefonul sprijinit pe ureche, fără să mai pui mână pe el, vorbind, ascultând, construind un vis cu cineva sau distrugând un coșmar?”. Nu mi-a trebuit o statistică, am înțeles că trebuie să fim toți, la un moment dat, pe acea parte a patului. Sau a visului.

Ca într-o acțiune de capturare sau de cucerire a unei armate, trebuie să găsești liderul ca să ocupi teritoriul dorit. Așa este și cu versurile unei piese. Când ai găsit €š”ambasadorul”, liderul cuvintelor din acel cântec, restul cuvintelor se predau singure, unul câte unul. Cea mai pașnică și frumoasă predare. Steagul alb al declarației lor de pace este foaia albă, pe care o ocupă vorbind despre războaiele din noi și, de multe ori, ajutându-ne să facem pace cu noi înșine.”Somnambul” este liderul lor de această dată, pentru cele trei minute și ceva de cântec. Am mai câștigat un război, am mai cucerit un teritoriu și o lume care se regăsește în el.

Și, totuși, toate cuvintele din lume n-or să te facă să simți așa cum te fac niște ochi care-ți spun totul, tăcut, dintr-o privire sau dintr-o atingere, întâmplătoare, accidentală, premeditată, căutată, așteptată…

Vreți să vedeți dragoste fără cuvinte, fără promisiuni și temeri? Uitați-vă la cei doi căței din clip, Benelli și Maverick. La fel cum este și dragostea unui animal pentru stăpânul lui. Noi dresăm animalele, dar ele ne învață, câteodată, lecțiile importante.

Realitate, ziua:

Acum vreo zece zile, la 12 prânz, trebuia să facem ședința foto cu Vali Bărbulescu, pentru poza care devenea coperta cântecului. Îmi venise ideea de a purta toți patru „ochelarii de somn”, dar, evident, că nu îi aveam și trebuia să fac rost de undeva.

Cam cât de somnambul să fiu, ca să nu zic altfel, că la 10 dimineața, într-o zi de luni, să iau la rând vreo trei-patru sex-shopuri de pe b-dul Magheru să caut așa ceva? Intram, uitându-mă puțin în jur, și mă tot învârteam pe lângă rafturi, neștiind cum să întreb. Toți vânzătorii se uitau puțin ciudat crezând că cine-știe-ce o să cumpăr, fiind și primul client pe ziua aia, probabil. Trebuie să vedeți fața cuiva care vinde la sex-shop când este întrebat dimineață, la prima oră, dacă „Aveti, cumva, ochelarii d-ăia de somn? Vreo 4 perechi”J. Am mers în mai multe magazine pentru că nu aveau decât o pereche sau două la vânzare. Și nu toate negre, așa cum aveam nevoie. Ci roz. Cu sclipici. Mult sclipici. Dar pentru poze, le-am întors pe dos, să fie toate negre. Dar numai Gabi Magă și Bogdan Crucianu știu cât sclipici aveau pe faţă după ce am terminat cu fotografiile…

Nu mă-ntrebaţi de unde ştiam că o să gasesc aşa ceva la sex-shop. O să vă spun când o să ne cunoaştem ceva mai bine… :)

Leave a Reply