LILIACUL DE LUNI.

Ce talent ai să ucizi, în loc să vindeci,

Cu zâmbetul pe buze, sadic, tai și spinteci,

Ce poftă ai să strici tot, în loc să repari,

Nu mai vezi cine ești, nici dacă-ți pui cei mai de firmă ochelari.

Tu nu mai ești tu, aceea femeie-univers,

Deși ai același nume, trăsături și-același mers,

Dar ți-ai pus sufletul sub cheie într-un sertar.

Atât de mic e-acum. Ce mare era cândva, nu încapea-n niciun chenar.

Ce dezordine știi sa faci cu trupul tău, de azi fără culori,

Împrăștii sărutul ăla decisiv oricui îți iese-n drum și este amator,

Să vă mințiți că sunteți doi încăpățânați independenți,

Dar știi? Din ce comori superbe ai, așa o sa rămâi cu niște cenți.

Ce câmp cu flori se așternea sub pielea ta când ne priveam,

Acum ai un bol de floricele și viața-ți este un amăgitor program.

E luni și azi nu înflorește nici liliacul,

Rămăi cu norul, eu îmi iau potopul și-ți iau și colacul.

keyboard_arrow_up