Cand doi se cearta, al treilea se baga.

Cui nu i se pare cunoscuta imaginea asta sa ridice mana de pe tastatura.  Din orice perspectiva ar fi,  a celui/celei dintr-o relatie sau a persoanei bagarete, este o imagine pe care o stim. De la noi sau de la cei de langa noi.

Exista acolo, in afara terenului construit de sufletele, experienetele, amintirile, certurile si promisiunile noastre dintr-un cuplu, un al treilea(sau o a treia) care iese la incalzire si se pregateste pentru schimbare, sa convinga ca poate fi titular, nu doar rezerva. Sa si inscrie. Asa ca intr-un meci. Dar fara galerie, fara public. Stim cu totii cum e sa fim si una si alta. Probabil, au fost si dati cand ne placea atat de tare de cineva incat asteptam sa nu mai mearga bine relatia in care era, ca sa  incepem sa aratam cat de potriviti suntem noi pentru cealalta persoana. Si, pentru o perioada, deveneam cei mai atenti oameni din lume.

De cele mai multe ori, bucuria unui inceput pentru cineva este durerea finala a altcuiva. Si poate nu stiu unul de altul. Nu judecam pe nimeni, mai ales ca suntem si intr-o perioada cu zile atat de sfinte.

Eu stiu ca am fost si cel care a pierdut intr-o relatie, am fost si cel care nu a facut nimic ca sa mai repar ceva, am fost si cel care abia astepta un „pas gresit” al…lor, ca sa-mi fac intrarea. O parte de lectii mi-am invatat din toate povestile astea, dar tot am ramas cu intrebari. Cu aceleasi pe care, probabil, si le pune toata lumea,  dar cu atat mai mult, nimeni nu stie raspunsurile. Pentru ca de fiecare data, ne dam alte raspunsuri la aceleasi intrebari.

Unde se termina iubirea si incepe obisnuinta, dependenta de omul de langa tine? Nu se exclud una pe alta, dar sunt multe relatii in care ei nu se mai iubesc, dar le este bine unul cu altul pentru ca se cunosc, stiu la ce sa se astepte unul de la celalalt, le este teama si nu mai au chef sa o ia de la inceput cu altcineva. In cazul asta, al treilea intra in joc fara sa se faca vreo schimbare, joaca in paralel. De cate ori am avut puterea sa ne recunoastem, noua insine in primul rand, ca „asta este”, nu mai iubim sau simtim ca nu mai suntem iubiti si sa fim cei care incheiem intelept o relatie? Si la timp? Dar acre este timpul potrivit pentru a o incheia? Cate incercari sa nu o ihcei sunt considerate prea multe? Dar prea putine?

De cate ori ai inceput sa lupti pentru omul de langa tine doar atunci cand ti-ai dat seama ca nu esti doar tu pe lume, ci mai sunt si altii care ii dau atentie pentru ca tu n-o mai faci? De cate ori teama de a pierde pe cineva este egala cu iubirea?

Cat de corect este ca, intr-o poveste in care la inceput amandoi erau terminati unul dupa celalalt, la un moment dat, doar unul dintre ei sa mai iubeasca si celalalt nu?

Cel mai sigur este, insa, ca ceea ce tu lasi in urma ta va afecta pe altcineva, indirect. Daca lasi in urma pe cineva dezamagit, intristat, dezgustat si temator sa mai iubeasca, asta o sa se rasfranga asupra altora care vin dupa tine, chiar si doar la nivel de prieteni ai acelui om. Este ca un domino, pentru ca fiecare dintre noi ne folosim experientele anterioare pentru a le construi pe urmatoarele. Daca avem amintiri placute, cream alte vise frumoase. Daca avem sechele, impartasim frustrari. Iar al treilea/a treia nu au nicio vina pentru ca cineva, la un moment dat, este egoist.  Stai acum la birou sau cu laptop-ul in brate si, deja, te gandesti la cineva pe care cunosti in stituatia asta. Poate mai multi. Sau poate chiar la tine… Toate povestile de dragoste incep frumos. Dar cele continuate urat este, cel mai probabil, sa distruga si urmatoarea poveste  a fiecaruia dintre cei doi.

Spune-ti iubirea in orice fel daca o simti si nu-l „naste” pe al treilea.

Sa aveti Paste cu Lumina aceea care nu face umbre…!

Leave a Reply