As iubi mai mult daca as gandi mai putin.

Cuvintele sunt soldatii si ambasadorii mei. Imi stau pe buze, in varful degetelor, le caut acolo unde este liniste sa vad ce-ar spune ele daca s-ar auzi, le scriu si citesc cu ochii inchisi. Cuvintele ne sunt scuturi si arme, pot construi pereti si poduri, pot naste si ucide relatii, pot vindeca si otravi suflete.
Dar nu si mintile. Mintea accesorizeaza cuvintele, de cele mai multe ori, cu un semn de intrebare. Mintea nu crede cuvintele, ci le scaneaza mai intai. Orice-ar spune ele, mintea tinde sa ne spuna ca, de fapt, au vrut sa spuna altceva. Mintea usuca si stoarce cuvintele de emotii. Si le pune pe un umeras. Semnul de intrebare seamana cu carligul unui umeras. Sau cu o jumatate de inima….?
La fel cum viata bate filmul, sufletul bate mintea. Cateodata, chiar si la cap. Dar cred ca sufletul aduce linistea pe care mintea o pune la indoiala prin intrebarile de tip interogatoriu pe care ni le punem dintr-un reflex prudent. Personal, de cate ori am ales cu sufletul, am ales fericirea. Mintea alege mereu siguranta, prudenta. Mintea ar trebui sa fie bodyguradul , nu politistul tau, sa te apere, nu sa-ti spuna ce ai voie si ce nu. Politistul asta ti-ar spune ca, de fapt, nu exista dragoste la prima vedere…
Am gandit mult in dragoste. Poate la fel de mult cat am simtit. Si am gresit. Stiu asta. Am vazut ca orice relatie este suma prudentelor cauzate de experientele altor relatii anterioare. Si am vazut-o si la mine. Si nu mi-a placut de mine atunci cand am fost prudent. Nu poti sa mergi pe varfuri in dragoste daca tu simti sa alergi de fericire… Imi ascult sufletul in tot ce aleg. Mai mult de atat, sufletul se foloseste de mine pentru a alege ce are nevoie. Mintea mea nu poate decat sa observe asta si sa repare, cateodata, drumul pe care merg.
Instrumentele pe care le folosim sa ne exprimam cuvintele, gura si mainile, sunt intre cap si inima, intre suflet si minte. Si nu cred ca este intamplator ca ele sunt prinse la mijloc…
Numele meu este Cornel Ilie, implinesc anul acesta 37 de ani si, o data pe saptamana, imi impart cuvintele cu voi. O sa spun doar ce simt, nu ce gandesc. Va invit sa faceti la fel. Macar aici, in scris, unde n-avem nimic de pierdut, ci doar de castigat. Unii pe altii.
Cand ploua, mintea iti da o umbrela, dar sufletul iti da soare.