ACUM.

Era Azi și era Mâine.

Și se întâlneau zi de zi.

Chiar peste puțină vreme urmează să se vadă, din nou.

Niciunul nu întârzia la întâlnire și chiar dacă stăteau împreună aproape un minut, pentru ei asta însemna cât o zi și o noapte. În fiecare zi și în fiecare noapte.

Azi și Mâine aveau nevoie unul de altul. Erau zile pereche.

Se iubeau așa tare încât devenau unul și același. Azi mereu devenea Mâine și Mâine mereu va deveni Azi.

Pe niciunul dintre ei nu-i interesa de Ieri. Pentru că nu se mai puteau întâlni niciodată cu el, oricum. Dar și pentru că Ieri nu este decât un pas spre Azi și doi spre Mâine.

Ce-a fost Ieri nu mai contează Azi sau este vindecat de Mâine.

Azi mereu îi spunea lui Mâine că este cea mai iubită zi, pentru că mai mereu se spune:

“Abia aștept ziua de mâine”, “Mâine mă apuc de slăbit”, “Ne vedem mâine?”, “Mâine o să-mi treacă”.

Dar erau și oameni care iubeau foarte tare ce înseamnă Azi. Iar Mâine îi amintea mereu: “Sunt oameni care poate n-o să mă mai întâlnească, așa că se bucură cel mai tare de tine, Azi.”

Momentul când se întâlneau Azi cu Mâine nu era important doar pentru ei, ci și pentru mulți oameni. Miezul nopții este momentul pentru “La mulți ani!”, de ziua cuiva. Este butonul de artificii pentru Anul Nou. Înseamnă cele patru zerouri de pe ceas, care pentru îndrăgostiți e codul unui limbaj aparte.

Azi și Mâine se întâlnesc pentru ca oamenii să aibă mereu încă o șansă să se bucure de ziua ce începe.

Se întâlnesc pentru ca oamenii să înțeleagă mai bine că ziua de ieri nu mai contează.

Se întâlnesc ca oamenii să înțeleagă că e bine să oferim din ce suntem pentru celălalt.

Se întâlnesc pentru ca oamenii să înțeleagă că tot ce contează cu adevărat este Acum!

Să nu-mi spui că nu te-ai prins nici până în ziua de azi ce înseamnă, de fapt, Acum….

Este prescurtarea de la Azi Cu Mâine.